English Romana
SONDAJ

Se va mai intoarce Daniel Cîrstea la carma Profi?

  • Da
  • Nu
  • Da, dar sub un alt actionariat
Ajax Loader

Voteaza daca vrei sa vezi rezultatele!

LaDorna revine in randul producatorilor de branduri private cu o premiera nationala pe laptele UHT

03/09/2013 09:04

LaDorna a fost singura companie autohtona producatoare de branduri private in categoria laptelui UHT. Colaborarea sa cu retelele Carrefour si Cora s-a concretizat prin cinci articole mainstream, ce marcau la momentul respectiv o nota aparte in strategia categoriei. Rezultatul pare sa nu fi fost pe masura asteptarilor, iar retragerea companiei lasa loc liber importurilor. De altfel dominatia acestora cel putin pe partea de brand privat este evidenta. Primul pret este in continuare optiunea principala, iar oferta producatorilor straini nu poate fi neglijata. Pragurile de pret propuse de acestia raman o provocare imposibil de atins. Nu e de mirare asadar ca decizia retailerilor se indreapta spre exterior atunci cand vine vorba de branduri private.

 

Revenirea LaDorna in arena producatorilor de branduri private este o miscare surpriza ce bifeaza o premiera nationala, fiind vorba de primele produse romanesti in ambalaj Tetra Pak certificat FSC. Aparitia lor este rodul colaborarii dintre producator si reteaua Kaufland. Orientarea retailerului catre proiecte cu impact asupra mediului nu mai este un secret. Strategia sa este bazata pe astfel de politici, iar numarul mare de articole in ambalari certificate FSC o confirma din plin. Situatia de fata nu face exceptie. Retailerul isi securizeaza categoria laptelui UHT bazata in acest moment integral pe ambalari FSC.

De partea cealalta, la producator, lansarea unor produse in ambalare FSC este o premiera pentru piata romaneasca a brandurilor private si vine la scurt timp dupa o alta lansare de marca, sub brandul Activia. Exemplele Danone si LaDorna, doi giganti ai pietei romanesti, dau startul unei noi abordari, menita sa educe si sa modifice in timp un comportament de consum.

In spatele celor doua articole dezvoltate sub brandul KClassic, colaborarea cu Kaufland relanseaza productia de lapte UHT a celor de la LaDorna. Un simplu forecast la nivel de retea face inutila orice comparatie cu trecutul. LaDorna poate realiza acum volume mai mari decat prin cele doua contracte detinute anterior. Doua articole care pot valora mai mult decat cinci. O dovada in plus a ceea ce inseamna forta unei retele in negocierea contractelor de brand privat.

Aparent, laptele produs de LaDorna sub brandul privat KClassic va intra in peste 85 de hypermarketuri Kaufland. Eroare. Retailerul nu a dezvoltat acest produs doar pentru piata romaneasca. Ambalajul bilingv confirma strategia sa de negociere centralizata. Si aici intervine o noua surpriza. Kaufland deschide in fata LaDorna si piata Bulgariei. Retailerul pune la dispozitia producatorului roman forta celor doua retele ale sale, facand iata din laptele romanesc un produs de export.

 

Laptele produs de LaDorna sub brandul KClassic va fi comercializat si in Bulgaria. Nu este singurul caz. Olympus Dairy este deja prezent la sud de Dunare cu doua articole dezvoltate pentru Metro Bulgaria sub brandul Horeca Select, in ambalare de 1.5l. Iar lista poate continua. O monitorizare a pietei bulgare de lactate, realizata de brandprivat.ro in colaborare cu Sales Consulting in luna octombrie a anului trecut, a dezvaluit existenta unor produse romanesti sub diferite branduri private. Nu vorbim de entry level ci de pozitionari mainstream. Adica un alt raport calitate/pret ce poate genera o noua valoare produselor romanesti. Bulgaria nu este o piata dependenta in totalitate de preturi mici. Si nici nu putem afirma ca produsele romanesti nu au nicio sansa. Dovada si articolele provenite din Romania. Oportunitati exista chiar si acolo unde iata ne asteptam mai putin.

 

Articolele produse de LaDorna in ambalare Tetra Pak certificata FSC, sub brandul KClassic sunt:

  • KClassic Lapte UHT 1.5% grasime 1l
  • KClassic Lapte UHT 3.5% grasime 1l

 

 

Nota brandprivat.ro - O ampla analiza a pietei romanesti a laptelui UHT poate fi gasita pe site-ul nostru, in sectiunea speciala dedicata studiilor de piata (aici).

Lucrarea „Romania - Piata laptelui UHT" este o baza completa de date a ultimelor patru ani, cu numeroase fotografii, grafice si tabele, centralizate la momentul august 2013. Un instrument de lucru util si profesionist, recomandat pentru toti factorii de decizie din retail dar si pentru cei care astazi produc, distribuie sau importa astfel de produse.

 

 

Va recomandam sa cititi si:

Poate deveni Bulgaria o piata pentru producatorii romani de lactate? - 06.11.2012

Eticheta Forest Stewardship Council (FSC) - 17.11.2011

 


Toate actualitatile