English Romana
SONDAJ

Se va mai intoarce Daniel Cîrstea la carma Profi?

  • Da
  • Nu
  • Da, dar sub un alt actionariat
Ajax Loader

Voteaza daca vrei sa vezi rezultatele!

La Judecata de Apoi a buyerilor: Agricola Salam de Sibiu

22/02/2016 16:27

In stilul arhicunoscut, incercand sa nu ofenseze pe nimeni, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor a facut publice recent datele unui control tematic*. Amenzi, sanctiuni, agenti controlati. O mare de cifre, fara niciun brand. Si totusi, tema abordata lasa sa se intrevada, printre randuri, cateva branduri cu notorietate pe piata romaneasca. Printre ele si Agricola Bacau, cu al sau cunoscut salam, rebranduit subtil in decursul anilor in salam de Sibiu. Citam din comunicatul ANPC:

„...salam Sibiu, care era comercializat sub forma de batoane preambalate in folie, pe care era aplicata eticheta autocolanta cu inscriptia “Nr.1 in Romania”- sursa MEMRB&Nielsen; cel mai vandut salam de Sibiu ca volum si valoare incepand cu 2009”, astfel consumatorii nefiind informati daca perioada de evaluare este de actualitate”.

Vom trece peste detaliul (minor) „batoane preambalate in folie”. In definitiv nu e treaba A.N.P.C. sa stie intreaga sortimentatie existenta in piata. Formularea “Nr.1 in Romania”- sursa MEMRB&Nielsen; cel mai vandut salam de Sibiu ca volum si valoare incepand cu 2009” exista. Am gasit-o si noi pe ambalajul salamului Sibiu feliat 150g, tiparita extrem de vizibil chiar pe fata produsului (foto). Potrivit ANPC formularea nu are o baza reala, la fel ca multe altele gasite in culpa pe produse precum salam sasesc, salam taranesc, smantana, lapte, faina, etc. Asadar exista o culpa a producatorilor, mentiunile respective putand induce in eroare consumatorii. Daca toate produsele ar fi fost gasite in comertul traditional, probabil nu am fi comentat. Din pacate ele au fost listate si in retailul modern, prezenta lor pe rafturile marilor magazine fiind pentru multi consumatori o garantie suplimentara a calitatii si corectitudinii. Cum au trecut insa toate aceste articole de ochiul „exigent” al buyerilor este o alta problema. Numarul mare de articole cu probleme, descoperite de ANPC demonstreaza odata in plus usurinta cu care buyerii marilor lanturi de retail listeaza articole, fara sa verifice catusi de putin informatiile trecute pe ambalaje. In ce ne priveste nu am auzit pana acum ca un lant de retail sa-si fi sanctionat proprii angajati pentru astfel de greseli. Niciodata insa nu este prea tarziu.

ec. Florin Frasineanu

 

*Nota brandprivat.ro – Redam alaturat, integral, comunicatul ANPC:

 

Rezultatele controlului tematic ANPC cu privire la modul de respectare a prevederilor legale la comercializarea produselor cu inscrierea unor afirmatii ce pot induce in eroare consumatorii, “NR 1 IN ROMANIA” in perioada 11-15 IANUARIE 2016

16-02-2016

In perioada 11 – 15.01.2016, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor a desfasurat la nivel national o actiune de control de verificare a existentei la comercializare a unor produse ce prezentau pe etichete/ambalaje afirmatii care pot induce in eroare consumatorii, respectiv “Nr.1 in Romania”, “Nr.1 in lapte - sursa Nielsen - in Romania”, “Faina nr.1 din Romania”, “Nr.1 din 2002 in preferintele romanilor”, “Nr. 1 in Romania dupa volumul vanzarilor”.
 

Rezultatele controlului pot fi concluzionate astfel:

  • Au fost controlati 215 operatori economici, constatandu-se abateri la un numar de 134 (~62 %) de la prevederile legale, in vigoare privind protectia consumatorilor;
  • S-a dispus oprirea temporara de la comercializare de produse alimentare, in valoare de circa 293. 000 lei;
  • S-a dispus oprirea definitiva de la comercializare de produse alimentare, in valoare de 273 lei, care prezentau data durabilitatii minimale depasita sau caracteristici care le faceau improprii consumului uman;
  • S-au aplicat 134 sanctiuni contraventionale constand in 96 amenzi contraventionale insumand 423.000 lei, pentru incalcarea reglementarilor privind protectia consumatorilor si 38 avertismente.

 
 
Principalele nereguli constatate:

faina de grau 000 alba superioara/ faina de grau integrala / faina de secara macinis integral, 
- pungi 1kg/ 2 kg – prezenta pe toate laturile ambalajului mentiunea “Faina nr.1 din Romania”, afirmatie care nu era sustinuta de studii in acest sens care sa dovedeasca clasarea produsului pe locul I si care sa fie de actualitate

faina alba superioara 000, pungi 1kg/ 2 kg – prezenta inscriptionarea pe ambalaj informatia “1”, fara o alta mentiune care sa se refere la semnificatia acestei cifre

iaurt natural 3%grasime, prezenta pe ambalaje informatia “Nr.1 in lapte – sursa Nielsen- in Romania”, in acelasi camp vizual fiind inscrisa si informatia “Potrivit A C Nielsen, …. este cel mai vandut lapte ca volum, in Romania, ian-sept 2015”. Urmare verificarilor, studiul efectuat de Nielsen claseaza marca respectiva pe locul 1 in Romania in lapte, iar iaurtul fiind un produs lactat acidofil, studiul nereferindu-se la acest produs, dar si perioada la care se facea referire nemaifiind de actualitate

lapte, 1 l, la comercializare cu procentele de grasime 0,1%, 1,5%, 3,5%, pe ale caror ambalaje exista inscrisa informatia “Nr.1 in lapte in Romania (sursa Nielsen), dar si informatia “…. este cel mai vandut lapte ca volum in Romania in perioada ian-sept 2014”, fara a se preciza la care dintre sortimente se refera studiile, iar perioada la care se facea referire nemaifiind de actualitate
- salam taranesc cu sunca avea atasata o eticheta cu elementele de identificare ale produsului si suplimentar informatia “Nr.1 in Romania”, afirmatie sustinuta prin invocarea “volume vanzari  in categoria salam, conform Nielsen, august 2011-martie 2012, Total Romania”, astfel studiul nefiind de actualitate

- salam Sibiu, care era comercializat sub forma de batoane preambalate in folie, pe care era aplicata eticheta autocolanta cu inscriptia “Nr.1 in Romania”- sursa MEMRB&Nielsen; cel mai vandut salam de Sibiu ca volum si valoare incepand cu 2009”,astfel consumatorii nefiind informati daca perioada de evaluare este de actualitate 

- smantana 20% grasime „Din 1900 traditie in prelucrarea laptelui” - inscrierea de informatii neprobate

- salam Sasesc, gasit la comercializare sub forma de batoane, diferite catitati nete, diferite sortimente, care prezenta pe eticheta informatia “Nr.1 in Romania – volume in vanzari in segmentul salam fiert si afumat, conform MEMRB in perioada ian 2007-iul 2011, iar perioada de evaluare nefiind de actualitate, sau

- Salam Sasesc 300g, prezenta pe ambalaj sintagma “Nr.1 din 2002 in preferintele romanilor”. La solicitarea justificarii utilizarii acestei sintagme, producatorul a transmis o adresa  prin care se precizeaza ca mesajul a fost elaborat in urma studiilor de piata realizate si ca expresia de mai sus “nu este de natura sa induca in eroare consumatorii, nefiind altceva decat indicarea pozitiei ocupata de marca intr-un top al notorietatii marcilor si de produsul in sine (Salam Sasesc), in topul vanzarilor.” In continuare se discuta de marca si notorietarea acesteia, de premiile obtinute de brand in perioada 2009-2014 si de rezultatele unor studii care arata ca produsele sunt folosite de 21% din consumatorii de produse din carne.
Toate aceste justificari, desi pot fi reale, in general, nu au relevanta pentru produsul Salam Sasesc, ba mai mult intra in conflict cu afirmatiile altor producatori despre Salamul cu sunca taranesc. Despre Salamul Sasesc firma prezinta rezultatele studiului Nielsen din iulie 2015 din care reiese ca produsul detine primul loc in topul vanzarilor de produse din categoria produse din carne fiert afumate. Totusi aceasta nu se regaseste pe eticheta, pe eticheta regasindu-se “nr. 1 din 2002 in preferintele romanilor”.In concluzie, nu s-a demonstrat veridicitatea informatiei incluse pe eticheta Salamului Sasesc, putandu-se considera ca sunt intrunite conditiile unei practici comerciale incorecte fata de consumatori, acestia fiind influentati in alegerea lor prin informatiile furnizate pe eticheta in mod eronat (nedemonstrata). 

- Orez, calitate superioara, care avea pe eticheta inscrisa afirmatia “Nr. 1 in Romania dupa volumul vanzarilor”.

- orez cu afirmatia pe eticheta: ”Un produs de Nota 11” la Orez bob lung, calitatea II, origine Cambodgia,

- lapte 1,5% si 3,5% grasime – ambalaje de 1,8 litri - produs inscriptionat cu „Votat produsul anului 2015 de catre consumatorii romani”, pentru care s-a prezentat un document „confirmare date retail audit” emis de NIELSEN „realizat pentru categoria Lapte, in perioada ianuarie-aprilie 2015”.

- salam SISSI  cu mentiunea „Votat produsul anului 2015 de catre consumatorii romani” pentru care nu s-a prezentat niciun document in sustinerea afirmatiei.


Biroul de presa

16 februarie 2016


Toate actualitatile