English Romana
SONDAJ

Ce program credeti ca vor avea magazinele moderne, in an centenar, de Ziua Nationala a Romaniei?

  • Program normal
  • Vor fi inchise
  • Nu stiu
Ajax Loader

Voteaza daca vrei sa vezi rezultatele!

Cine mai protejeaza imaginea salamului de Sibiu?

10/07/2018 16:23

Intr-o tara normala, o intrebare precum cea din titlu nu s-ar justifica. Salamul de Sibiu are un statut clar, imaginea si identitatea sa fiind protejata pe plan national si european. Mai mult, obtinerea apelativului european I.G.P. (Indicatie Geografica Protejata) a parafat definitiv conditiile in care acest produs poate iesi de pe portile fabricilor certificate. Si totusi...

 

 

Intamplarea a facut sa gasim in piata un salam de Sibiu care ne-a atras atentia. Vazut in galantar, produsul lasa sa se inteleaga ca ar proveni din Abatorul Posesti, unitatea neacreditata pentru productia salamului de Sibiu. Produsul era insa perfect legal, singura sa parte slaba fiind imaginea. O imagine stearsa, fara urma de personalitate, de pe a carui eticheta lipsea cu desavarsire apelativul european. Departe de a fi un fals, salamul comercializat de macelariile Domidene provenea din fabrica H&E Reinert, una dintre companiile acreditate oficial de Asociatia Producatorilor de Salam de Sibiu. Prezenta produsului in piata aduce insa un deserviciu de imagine brandului, aruncand practic in derizoriu munca tuturor companiile care produc astazi, oficial, salam de Sibiu.

 

Cazului salamului de Sibiu produs de H&E Reinert pentru macelariile Domidene readuce in prim plan absenta unei strategii clare, menite sa faca din produs un adevarat brand de tara. Paradoxal dar in ciuda existentei unui caiet de sarcini extrem de clar si a apelativului european I.G.P., salamul de Sibiu nu poate fi considerat astazi un produs romanesc in adevaratul sens al cuvantului. Iar problema este tot la producatori si la absenta unei strategii clare de produs. Cu o materie prima provenita din tarile Uniunii Europene, productia salamului de Sibiu depinde de importuri. Se iroseste astfel o enorma oportunitate de promovare a producatorilor romani de carne de porc. Ascultand argumentele producatorilor am zice ca porcul romanesc este pe cale de disparitie. Nu este insa asa. Alegerea materiei prime din import tine strict de pretul acesteia. Intre mandrie nationala si profitabilitatea proprie, producatorii prefera ultima varianta. Iar porc romanesc exista, suficient cat sa asigure produsului o identitatea 100% romaneasca si sa-l transforme intr-un adevarat brand de tara.

ec. Florin Frasineanu

 

Va recomandam sa cititi si:

Certificarea IGP, o camasa prea mare pentru producatorii Salamului de Sibiu - 26/09/2016 

 

 


Toate actualitatile