English Romana
SONDAJ

Ce program credeti ca vor avea magazinele moderne, in an centenar, de Ziua Nationala a Romaniei?

  • Program normal
  • Vor fi inchise
  • Nu stiu
Ajax Loader

Voteaza daca vrei sa vezi rezultatele!

Carrefour intra cu formatul de hypermarket in Zalau          

04/11/2019 07:43

Departe de a fi o simpla deschidere, inaugurarea primului hyper Carrefour din municipiul de resedinta al judetului Salaj va duce la o schimbare din temelii a pietei locale de retail. In primul rand vorbim de o oferta extrem de diversa, amplificata si de pozitionarea magazinului in primul mall local. Cu Carrefour pe post de ancora, Zalau Value Center va gazdui peste 50 de branduri* internationale. Sortimentatie, diversitate, servicii, divertisment, totul sub acelasi acoperis. Intr-un cuvant un nou standard de viata pentru cei peste 80.000 de locuitori ai Zalaului. Se contureaza asadar un nou si important centru de greutate pe harta retailului local ce va redesena cotele de piata. De departe, marele perdant pare a fi Kaufland. Germanii au facut pana acum legea in Zalau. Acolo unde nu are o concurenta pe masura fortei sale, Kaufland isi exploateaza avantajul, practicand preturi superioare. In comparatie cu capitala Romaniei, unde concurenta este extrem de acerba, preturile practicate in orasele mici pot fi mai mari si cu 10 procente sau chiar peste. Desigur, nu vorbim de produsele de impact al caror pret il stie orice consumator. Sa nu uitam ca germanii gestioneaza un portofoliu de 20-30.000 de articole compus atat din branduri nationale si internationale cat si din branduri private. Spre exemplu, din catalogul actual am selectat cateva produse la intamplare. Evident, fiind vorba de o promotie nationala, preturile din catalog sunt aceleasi. Diferenta apare insa la preturile vechi, preturi practicate inaintea perioadei promo:

  • Olympus suc de portocale 1l: Bucuresti: 4,29 lei; Zalau: 4,69 lei; Diferenta: +9,3%;
  • Dr.Oetker Esenta de portocale, 38ml: Bucuresti: 3,59 lei; Zalau: 3,99 lei; Diferenta: +11,14%;
  • Campofrio Active snack cu carne curcan, 25g: Bucuresti: 2,79 lei; Zalau: 2,99 lei; Diferenta: +7,16%;
  • Aslavital mineralactiv Pudra de argila pentru tratamente cosmetice, 10x20g: Bucuresti: 10,99 lei; Zalau: 11,99 lei; Diferenta: +9,1%;
  • Milupa Cereale cu lapte de la 6 luni, 250g: Bucuresti: 14,75 lei; Zalau: 15,79 lei; Diferenta: +7,05%;

Este posibil asadar sa vedem cat de curand o schimbare in strategia Kaufland dar si la nivelul celorlalti retaileri prezenti pe piata locala.

 

*Deschiderea Zalau Value Center este programata pentru dimineata zilei de joi, 7 noiembrie. Amplasat la marginea Zalaului, pe un teren de 54.000 mp, mall-ul dispune de o suprafata de peste 18.000 mp pentru spatii comerciale si o suprafata de 22.000 mp pentru cai de acces, spatiu proiectie filme si parcari. Pe langa hypermarketul Carrefour, in galeria comerciala vor fi peste 50 de magazine cu marci de renume precum Altex, Animax, Boutique 17, Bossini, C&A, CCC, Deichmann, Digi, Flanco, Hervis, JYSK, KFC, Meron Caffe, Mesopotamia, New Yorker, Noriel, Orsay, Pepco, Spartan, Takko sau Vodafone.

 

 

 


Toate actualitatile